Papură a dezvăluit de la ce a plecat conflictul cu Edi Iordănescu: „Nu mai vreau să pronunţ numele lui”. Ce alt antrenor român l-a ajutat pe tehnicianul Craiovei pentru a pregăti un meci din Europa League

  • Publicat:

Cornel Papură a vrut să clarifice originea conflictului pe care l-a avut cu Edi Iordănescu, între cei doi existând replici acide după cele două dueluri directe în acest sezon. Papură spune că nu este vorba de negocierile pe care Iordănescu le-ar fi avut cu patronul Craiovei, Mihai Rotaru, ci despre faptul că antrenorul de la Mediaş, cu care a fost coleg la cursurile PRO, l-a ignorat atât la meciul tur, dar şi când i-a cerut detalii despre un jucător pe care Edi l-a antrenat în Bulgaria.

„Vreau să clarific situaţia lui Iordănescu. L-am cunoscut la cursurile PRO, el neavând până atunci legătură cu fotbalul. Ţinând cont că am fost colegi la PRO, mi-am permis să-i dau un mesaj să-i cer sfatul despre un jucător pe care l-a avut la ŢSKA Sofia şi pe care noi voiam să-l aducem la Craiova. Nu mi-a răspuns. OK, asta e. Apoi am mers la Mediaş în tur şi pe nea Piţi l-a salutat, iar pe mine nu. Bun, asta e, treaba lui, dar m-am comportat şi eu exact cum s-a comportat el. Am înţeles că nu vrea să avem o colaborare normală între antrenorii români şi am procedat la fel. Ce spune Iordănescu e treaba lui, dar sper ca pe parcursul vieţii să nu mai pronunţ numele lui şi să nu mai am de a face cu el. Treaba lui, să câştige campionate, ce-şi doreşte”, a explicat Cornel Papură.

Răzvan Lucescu l-a ajutat pe Papură să pregătească meciul cu AEK Atena

Papură a apreciat, în schimb, disponibilitatea lui Răzvan Lucescu de a-i oferi toate amănuntele despre adversarul din acest sezon de Europa League al Craiovei, AEK Atena, Lucescu junior cunoscând foarte bine formaţia elenă, după ce a antrenat ani de zile în Grecia, la Xanthi şi PAOK Salonic.

„Spre exemplu, Răzvan Lucescu m-a ajutat foarte mult atunci când am jucat cu AEK Atena şi ţin să-i mulţumesc. Mi-a dat dosarul cu AEK, a fost extrem de amabil, deşi avea un meci important, era angrenat şi într-o competiţie importantă, era vorba de o semifinală, şi a fost disponibil şi amabil, mi-a pus la dispoziţie tot”, a spus Papură.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×